Noile filme despre vechile drame
Dupa modelul unor tari ca Brazilia, Germania sau Coreea, Romania a devenit noua vedeta in lumea cinematografiei mondiale. Cu filme ca Moartea domnului Lazarescu, A fost sau n-a fost?, 4 luni, 3 saptamani si 2 zile, regizorii romani au creat o noua perspectiva asupra filmului romanesc si, totodata, un nou trend.
Se vorbeste, la nivel international, despre noua cinematografie romaneasca. Din ce resurse a aparut ea si, mai ales, (cat) va dura?
Ceea ce e original la filmul romanesc in viziunea criticilor, este maniera brut realista in care evenimentele sunt surprinse. La granita dintre fictiune si documnetar, cele mai de succes productii din ultimii cinci ani redau, impartial, realitatea societatii romanesti.
Elementul comun regasit in majoritatea filmelor noului val este, desigur, regimul comunist. De la Hartia va fi albastra, Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii, care au ca tema Revolutia din decembrie 1989, la 4,3,2 a carui actiune se petrece in perioada comunista si pana la Moartea domnului Lazarescu, care surprinde situatia deplorabila a sistemului medical romanesc din perioada de tranzitie, comunismul in sine devine, dincolo de un context temporal, un laitmotiv.
Tot comunismul este cel care explica, in opinia criticilor de film de la The Times, acest nou val al regizorilor romani, sistemul ceausist din Romania functionand ca un “incubator pentru noi idei si trenduri”.
In cronica din editia electronica The Independent a filmului lui Cristian Mungiu, 4,3,2, Johnatan Romney descrie filmul ca fiind “una din acele rare drame care ne arata cat de mult functioneaza cinematografia ca un dispozitiv de masurare a semnelor vitale ale umanitatii.”
Cu toate laudele aduse filmelor romanesti in strainatate, in tara de origine sunt, de cele mai multe ori, primite cu destul de mult scepticism din partea spectatorilor. Si, ceea ce le face atat de apreciate in afara tarii, este probabil motivul pentru care publicul romanesc nu se arata foarte entuziasmat. Prezentarea unor adevaruri contemporane intr-o maniera pur realista nu reprezinta un mijloc de divertisment pentru cei care le-au trait sau le traiesc.
Se mai pune desigur intrebarea daca aceste cateva filme din ultimii ani produse de regizori romani sunt, intr-adevar, rezultatul unei noi scoli de cinematografie sau doar concidente fericite de timp si de loc. In “Cinematic Revolution: Struggling Against the Past”, publicata in iunie, 2007, Anthony Kaufman vorbeste despre fenomenul filmului romanesc ca fiind “cea mai noua si de mare amploare miscare nationala in cinematografie”. De asemenea, Kaufman subliniaza ca a fost nevoie de 12 ani de la Revolutia din 1989 pentru ca regizorii romani sa-si gaseasca “propria voce si viziune”.
Realizate cu bugete mici, filmele romanesti respecta mai putin latura comerciala a cinematografiei. In conditiile in care in marile orase din tara cum sunt Clujul sau Iasiul exista trei sau patru cinematografe, si acestea in stari deplorabile, este putin probabil ca productiile romanesti sa aduca profit din rularea in tara. Exista voci care pun pe seama bugetelor mici insasi aceasta noua tendinta din cinematografia romaneasca. Realismul chirurgical al peliculelor romanesti din ultima perioada este, in esenta, destul de economic din punct de vedere financiar. In ce masura insa lipsa banilor a adus filmului romanesc recunoasterea internationala, ramane de discutat.
Leave a Reply