Romanul arestat in Bulgaria a fost eliberat

un articol de Alexandra Mihale si Andreea Popescu

Sutele de turisti romani blocati in Bulgaria au trecut prin clipe de groaza in noptile in care au fost nevoiti sa doarma printre straini. Insa cel mai rau a patit-o un barbat care a ajuns in arestul politiei din Ruse, fiind acuzat de ultraj. El a fost eliberat dupa patru zile, in urma unei intelegeri cu autoritatile bulgare, primind numai o pedeapsa cu suspendare.
Ca multi altii, soferul de microbuz Constantin Scripcaru se intorcea din vacanta petrecuta in Grecia. La vama de la Ruse, politistii i-au facut semn sa dea masina inapoi, pentru ca drumul era blocat. Nemultumiti nu se stie de ce, ei i-au cerut actele barbatului si l-au imobilizat si retinut. Acuzatia: ultraj adus fortelor de ordine. In apararea sa, cetateanul roman sustine ca, dimpotriva, el este cel care a fost bruscat de fortele de ordine bulgare. Mai mult, sotia sa si ceilalti turisti din autocar au fost urcati cu forta intr-un microbuz si condusi de catre un politist bulgar pana aproape de vama de la Giurgiu. Scripcaru insa nu a fost lasat sa paraseasca Bulgaria.
Consulul Romaniei la Sofia, Silviu Catana, l-a vizitat in inchisoare pe romanul retinut in Ruse. Conform unui comunicat MAE, din discutia pe care consulul a avut-o cu Scripcaru a reiesit ca autoritatile bulgare i-au respectat drepturile procesuale (avocat si translator de limba romana) si ca a beneficiat de un tratament adecvat situatiei. Cetateanul roman a declarat ca starea sanatatii sale este buna si ca nu are probleme deosebite. De asemenea, el a mai spus ca fiul sau a putut sa il viziteze in arest.

Desi pana la urma, Scripcaru a recunoscut toate acuzatiile aduse de oficialitatile din tara vecina, el risca sa fie inchis daca in urmatorii trei ani va savarsi o noua infractiune pe teritoriul Bulgariei.

===================================
Din acelasi grupaj mai puteti citi:

“Frumoasa”-i iarna in Bulgaria! - Pataniile unor romani ramasi in tara vecina mai mult decat si-ar fi dorit…

Peste 600 de turisti romani au ramas blocati in diferite parti din Bulgaria

Autocare si autoturisme au ramas blocate la frontiera dintre Romania si Bulgaria din cauza zapezii

Ministrul bulgar pentru situatii de urgenta era in vacanta in timpul crizei

Presa din Bulgaria dupa primul an de aderare la UE - “traim in Absurdistan”
===================================

Leave a Reply

You can use these XHTML tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>