Echipa “de vis” a Romaniei pentru Campionatul European de Fotbal, editia 2008
De vis si nu prea, in conditiile in care portarul nationalei, Lobont a luat astazi 4 goluri de la o echipa a Craiovei cu un om in minus… Este foarte posibil sa-l vedem si pe Danut Coman intre buturi, de vreme ce prestatiile sale recente de la Rapid au fost excelente. Mirel Radoi este inca o data o optiune pe care Piturca o va ignora, de vreme ce stelistul nu este deloc in forma, in ciuda faptului ca este mereu titular in meciurile echipei din Ghencea.
Nici Banel Nicolita nu se mai remarca, cel putin nu cum o facea cu un an in urma sau in momentele de glorie ale Stelei in Cupa UEFA. Norocul tricolorilor este Goian si pofta sa de joc, care aduce acestui fundas goluri mai des chiar decat unor atacanti. Nu putem uita de Chivu, in cazul in care jucatorul lui Inter nu este epuizat de campionatul italian, care se apropie de final.
Punctul nostru forte este atacul, cu Marica si Mutu in forma, inscriind goluri, primul cu Stuttgart, campioana Germaniei, cel de-al doilea pentru Fiorentina, fie impotriva adversarelor din Cupa UEFA, fie impotriva unor giganti ca Milan sau Roma. Intrebarea este daca-l vom vedea iar pe eternul Dorinel facand figuratie pe teren, desi cam acelasi lucru s-ar putea spune si despre Florentin Petre, care este totusi mai in forma decat longevivul Dorinel Munteanu.
===============
In acelasi grupaj, mai puteti citi:
Articol principal: De ce Romania nu va castiga Campionatul European de Fotbal din 2008
Alte articole: Unde vedem meciurile nationalei Romaniei de la EURO 2008?; Ce pariem la EURO 2008; Tot ce trebuie sa stim despre biletele la EURO 2008
===============
Apr 23rd, 2008 at 9:33 pm
[…] articole: Echipa “de vis” a Romaniei pentru Campionatul European de Fotbal, editia 2008; Unde vedem meciurile nationalei Romaniei de la EURO 2008?; Ce pariem la EURO […]