Omul care asculta lemnul
Printre stinghii descleiate si bucati de lemn aruncate parca neglijent in atelierul de lucru, exista un om in Bucuresti care stie sa spuna povestea veche a Capitalei numai cu ajutorul mobilei. Ion Burcea este ultimul restaurator de mobila de arta din Bucuresti. “Sunt ebenist din tata-n fiu”, afirma cu mandrie, la cei 62 de ani, vesnicul indragostit de lemn.
=====================================================================================
Din acelasi grupaj, mai puteti citi:
Meseriile de Bucuresti au fugit de pe Lipscani - articol principal
Alte articole: Blanarul - ucenic din datorie, Palarier cu amintiri nespuse, Despre vechile meserii la viitor, Mercurial de vechi meserii, Vechile meserii in imagini - galerie foto
====================================================================================
Purtand o palarie tuguiata din fetru aspru, legata cchet cu o panglica aurie si ascunzand in spatele sortului de lucru o salopeta roasa la cusaturi, nea Ion, cum singur se recomanda, te invita ospitalier in atelierul sau de mobila, aflat nu departe de Piata Rosetti. “Ma scol devreme, ma imbrac, imi beau cafeaua si vin la atelier. Asta e tot, nu mai exista timp pentru mine. Tot timpul meu e aici, in atelier,” motiveaza mestesugarul. Lucreaza in acest atelier de pe vremea comunistilor, cand in zona, pe Bulevardul Carol, locuiau cei mai importanti oameni ai vremii.
Departe de lume, vindeca obiectele de arta ale vechiului Bucuresti
In spatele geamurilor mari ce dau spre strada, nea Ion readuce la viata piese de mobilier in stiluri dintre cele mai diverse – rococo, baroc sau Ludovic. Intr-una dintre cele doua incaperi sunt piesele deja restaurate. “Eu nu lucrez decat cu ciocanul, nu folosesc pistolul. Fiecare cuisor trece prin mainile mele,” “scapa” nea Ion unul dintre secretele meseriei.
In cealalta incapere, un necunoscator ar spune ca este doar o gramada de lemne vechi printre care batranul isi pierde vremea. Pentru ebenist insa, este locul unde el recreeaza vechile forme. “Aici e poezie, e arta, nu industrie,” rosteste apasat in timp ce mainile aspre si adanc sapate de riduri ating cu rabdare bucatile de lemn. De jur-imprejur, pe pereti, stau la loc de cinste articole despre el, decupate din ziare, si fotografii cu piesele restaurate inainte si dupa “vindecare”.
Ucenic la un ungur
Ion Burcea lucreaza de la 13 ani, dar vorbeste despre lemn cu o pasiune aproape hipnotizanta. Dupa ce a absolvit opt clase, tatal sau, restaurator si el, l-a dat in ucenicie la un ungur de la Palatul Regal. “Desi atunci n-am inteles, a fost un gest inteligent din partea tatei; credea ca va fi tolerant cu mine si asa nu voi invata meserie,” explica acum nea Ion. L-a urmat pe Kibety Ludovic, mesterul ungur, si la un atelier de pe Magheru, iar, dupa doi ani de ucenicie, a devenit el insusi lucrator. Recunoaste si acum ca ii datoreaza multe primului sau profesor. Cand mergea la clienti acasa, o facea numai imbracat in costum. “Nici acum nu ies sa iau paine fara costum. In plus, pentrun mine, nu exista pauza de masa. Cand vreau pauza, ma mut de la un fel de lucrare la alta,” afirma zambind mesterul.
Ion Burcea spune ca mobila veche stie sa insire povesti si ca are viata. “Urasc mobila moderna pentru ca e artificiala si consumabila. Asta veche tine sute de ani. Mobilistii moderni n-au cultul artei, ci cultura banului,” rosteste apasat si iritat ebenistul. Ingrijeste cu migala fiecare bucata de lemn si o trateaza cu fel de fel de solutii, numai de el stiuie. Totul ca intr-un ritual bine cunoscut si cu multe etape, de la frecatul cu glaspapir, pana la ultima lacuire. “Am documentatie veche de 500 de ani dupa care ma ghidez,” spune Burcea.
Prietenii de ieri, clientii de azi
Ion Burcea a intrat in aproape fiecare casa de pe Magheru pentru a restaura mobila si a lucrat pentru personalitatile vremii. Pe peretii atelierului sunt atarnate fotografii cu Lucretiu Patrascanu, Corneliu Coposu sau Alexandru Paleologu – clientii lui -, dar si pentru proaspat-imbogatitii de astazi: “Mitocanii fac bani si devin supermitocani”.
Clientii din trecut ii erau prieteni si ii intelegeau perfect meseria. “Parca-l aud pe conu’ Alecu (n.n. – Alexandru Paleologu): <<cica, te rog, nu le degresa, numai asa pot sa simt transpiratia neamului meu>>; era un om de mare spirit, ce mai!”, isi reaminteste ebenistul. Pentru nea Ion, multi dintre cei care vin la el acum sunt norocosi care au mostenit cate o piesa de mobilier, dar a carei valoare nu o inteleg si sunt surprinsi cand afla ca o restaurare poate ajunge si la 6 luni. In atelierul lui Ion Burcea, nu exista preturi; cel putin, nu de la inceput. “Nu am de unde sa stiu de ce sufera lemnul pana nu il desfac; omul mi-l aduce sa i-l incleiez, dar, daca vad ca are si alte hibe, nu i-l pot lasa asa. Despre bani, vorbim la sfarsit,” motiveaza acesta. Munca lui nu e insa ieftina, avand lucrari dificile pe care a cerut si milioane bune.
A avut si el ucenici, la fel cum mesterul ungur l-a format pe el. Nea Ion numara cu mandrie 65 de restauratori care au iesit din atelierul lui. Dintre toti, nici unul nu mai profeseaza, orientandu-se catre meserii mai bine platite. Ocupatia l-a plimbat mult prin tara inainte sa ajunga la atelierul din Piata Rosetti. El a fost cel care a restaurat o mare parte din mobilierul de la Cotroceni, de la Peles si Pelisor, in perioada comunista.
De la Ion Burcea la John Burch
Orice trecator ar fi surprins ca reclama lu nea Ion, lipita atent pe cele doua vitrine ale atelierului, este bilingva: pe un geam, scrie in romana, iar pe celalalt in engleza. Restauratorul povesteste amuzat intamplarea. “Venea Bush in Romania. Mi-am zis atunci ca, daca americani vor, americani le dau,” isi aminteste acesta. Asa ca, impreuna cu un pictor, a scris pe geamuri in cele doua limbi.
Nea Ion nu stie de trecerea timpului la cei 62 de ani. Traieste printre piese de mobilier vechi pe care le vindeca si le readuce la viata. Fiindca acolo, in atelierul din Piata Rosetti, Bucurestiul este din nou cochet, valoros si estetic. Poate de aceea i s-a spus candva micul Paris.
=====================================================================================
Din acelasi grupaj, mai puteti citi:
Meseriile de Bucuresti au fugit de pe Lipscani - articol principal
Alte articole: Blanarul - ucenic din datorie, Palarier cu amintiri nespuse, Despre vechile meserii la viitor, Mercurial de vechi meserii, Vechile meserii in imagini - galerie foto
====================================================================================
Leave a Reply