R24.ro

Pelerinajul sau călătoria pe care credincioşii o fac într-un loc considerat sfânt se numeşte astăzi turism religios. Pe lângă un nou nume, pelerinajul rebranduit aduce cu el şi alte câteva trăsături.

Ca atare el implică din partea turiştilor un nivel de instruire şi un grad de cultură ridicate care să permită aprecierea obiectivelor cultural-religiose din punctul de vedere al arhitecturii, construcţiei, valorii, semnificaţiilor spirituale şi conţinutului de obiecte de artă. 

Istoric

Turismul de factură religioasă apare în a II-a etapă a evoluţiei turismului, numită etapa pseudo-turistică, ce coincide perioadei Evului Mediu Timpuriu şi Mijlociu până în Epoca Renaşterii.  Se păstrează încă pelerinajele determinate de tradiţiile religioase din diferite ţări (pelerinajul obligatoriu la Mecca), sau cele legate de evenimente şi manifestări specifice (moaşte de sfinţi, icoane făcătoare de minuni). Pelerinajele religioase se îndreptau spre Roma şi Ierusalim pentru creştini, Meka şi Medina în Arabia Saudita pentru musulmani, Lhasa şi sanctuarele din India şi Indochina pentru budişti, muntele Fuji pentru japonezi. 

Turism religios vs. turism cultural

Turismul religios este acel tip de turism care are ca scop vizitarea edificiilor religioase cu implicaţii de ordin spiritual. Diferenţa dintre această formă de turism şi altele o constituie motivaţia religioasă a turiştilor. Formele de manifestare ale turismului religios sunt diverse:        

1. vizite la lăcaşurile sfinte          

2. pelerinaje religioase         

 3. tabere religioase 

Nu se poate face o distincţie netă între turismul cultural, referindu-ne la vizitarea edificiilor religioase, şi turismul religios. Spre exemplu, turiştii care merg la mânăstiri din curiozitate, din nevoia de a cunoaşte locuri şi lucruri noi, atraşi de frumuseţea lor prin artă, prin faptul că sunt situate în locuri mai retrase, pitoreşti dar şi prin viaţă deosebită pe care o duc cei ce locuiesc în ele, în momentul întâlnirii cu lăcaşul de cult ei se transformă subit în pelerini: îşi schimbă vestimentaţia, aprind o lumânare, se închină la icoane. Întâlnirea cu sacrul modifică motivaţia exterioară a călătoriei, vizitatorul descoperind şi o motivaţie interioară, de alt ordin decât cel pur turistic.

Sejur religios

O altă tendinţă a ultimelor decenii ale secolului trecut este de a petrece un sejur în apropierea unor lacase de cult renumite. Astfel, multe ansambluri monahale şi-au realizat propriile case de oaspeţi în care primesc un număr redus de credincioşi şi în care trebuie respectate anumite norme pe durata şederii, pentru a nu perturba ordinea activităţii monahale Călătoria în sine, la locurile sfinte, ar trebui să fie o penitenţă, o suferinţă necesară pentru atingerea unui anumit nivel spiritual. Ca urmare confortul, relaxarea, distracţia şi alte forme de distragere nu ar avea ce căuta în pelerinaj. Văzut în felul acesta, pelerinajul are prea puţine puncte comune cu turismul.

Organizatori

De cele mai multe ori, Biserica preferă să organizeze ea singură aceste pelerinaje, grupul să fie însoţit de preot, care pe parcursul deplasării să desfăşoare activităţi specifice: rugăciuni sau discuţii pe teme spirituale.

Puţin exploatat în România

Potrivit directorului Agenţiei de Turism a Patriarhiei Române, Pr. Cătălin Niculescu, turismul religios este slab exploatat momentan în România. Însă din ce în ce mai multe agenţii tradiţionale au început să speculeze această variantă de turism şi să ofere pachete turistice mai mult sau mai puţin eligibile pentru turismul religios. Pe lângă agenţia Patriarhiei, mai există Centrul de Pelerinaj Sfânta Parascheva  a  Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi Centrul de Pelerinaj Sfântul Nicodim al Mitropoliei Olteniei. Dintre agenţiile tradiţionale PelerinTour dă o atenţie mai crescută turismului religios.

Categories: Grupa 2 (anul 3)
Tags: agentie de turism, patriarhie, pelerinaj, turism