R24.ro

Ai ajuns la căpătul ţării, unde uscatul se pierde în valurile mării, unde mirosul de peşte şi pescari te însoţeşte în plimbarea de seară, printre alge şi bărci eşuate parcă de milenii pe nisipul scoicos. Ai ajuns pe o plajă până nu demult vizitată doar de nudişti şi rebeli fără cauză, iar acum asaltată, ca un cancer, parcă, de şaormării şi jeep-uri urlând manele prin toţi porii. Printre stropi de apă sărată, raze de soare şi cutii de bere, libertatea se întoarce în fiecare vară în Vamă. Pe nisipul ud, două mâini se strâng în tăcerea lunii, învăluite în miros de alge şi susur de valuri.

„Trenul accelerat Bucureşti-Mangalia pleacă în cinci minute de la linia 5”

A trecut vremea când la Vama Veche se mergea cu acceleratul, înghesuiţi unul peste altul, pe banchete peticite şi chitări zgomotoase. A trecut vremea când vântul şuiera prin pereţii desfăcuţi ai compartimentelui, aducând iz de Bărăgan peste mirosul de bere. Să ajungi la mare e treabă simplă acum. O poţi lua pe autostrada proaspăt inaugurată sau cu sumedenia de trenuri rapide, expres şi „intercity”, e drept, cu preţuri pe măsură. Sau, poţi încerca să iei personalul nebun, ce pleacă pe la unu jumate noaptea din Gara de Nord, ducând cu el alcool în cantităţi industriale, fie la sticlă, fie direct „în purtător”. Faci vreo cinci ceasuri şi răsăritul te prinde pe la podul lui Saligny de la Cernavodă. Până în Constanţa tocmai ce ai timp să te dezmeticeşti şi să-ţi bei cafeaua. Aici, însă, trebuie neapărat să te dai jos din tren, căci orice „agregat” al CFR-ului ai lua, parcurge cei 40 de kilometri până în Mangalia în aproape două ore. Timp suficient să fierbi în suc propriu şi să înjuri proasta-ţi inspiraţie că nu ai luat un microbuz, care te-ar fi dus la destinaţie parcă cu viteza gândului, în doar 30 de minute. Ultimii kilometri câţi au mai rămas până în Vama Veche îi faci cu unul din multele microbuze ce te aşteaptă în faţa gării.

Ai ajuns în Vamă? Dă-te jos din maşină, inspiră aerul cu iz de algă şi peşte şi te pierde în mulţimea de tineri ce roieşte în jurul tău. Evită cu eleganţă „rechinii” de la scara microbuzului, ce vânează turiştii, oferindu-le locuri de cazare, de multe ori îndoielnice şi mergi şi pune-ţi relaxat cortul în buza mării.

„Se poate să fie vară, la fel cum iarnă poate fi”

Până mai acum câţiva ani, Vama era locul unde mergeau doar chitarişti pletoşi, fete „libere”, cu blugii rupţi, făcând plajă goi şi stând noaptea în faţa corturilor, plimbând sticlele cu bere, vin şi vodcă în cerc, de la unul la altul. Între timp, atmosfera s-a mai colorat: pe lângă „clienţii” fideli, au apărut şi niscaiva „manelişti”, veniţi să epateze cu jeepanele cu număr străin şi boxe urlând refrene odată interzise în oaza vamaiotă. Plaja, deşi acum nu mai ai voie să-ţi aşezi cortul decât în zone speciale, a rămas, totuşi, la fel, cu aceleaşi valuri murdare, cu nisipul plin de scoici, prin care cu greu îţi croieşti drum spre mare.

„Se poate să fie zi, se poate să fie noapte”

Te-ai aştepta ca toată lumea să meargă ziua la plajă. Unii o fac. Se trezesc cu primele raze ale dimineţii, să prindă ultra-violetele, să se bronzeze cu cap, nu care cumva să îşi ardă pielea. Îi vezi cum merg cu umbreluţele pe umăr, pe străduţele prăfuite şi goale spre plaja somnoroasă. Se aşează comod la soare, deschid o carte, se dau cu loţiune de bronzat şi aşteaptă răbdători: în câteva săptămâni, pielea lor va căpăta un bronz impecabil, capabil să îndure atacul săpunului până departe, în iarnă.

„Vrei soare, soare îţi dau”

Alţii însă îşi salută prietenul solar abia pe la amiază, când cu greu reuşesc să se trezească din mahmureală. Îi vezi cum merg cu ochi înguşti, dezbrăcaţi până la brâu şi târându-şi leneş şlapii pe aceleaşi străzi, mult mai înguste şi mai prăfuite la ora asta, spre aceeaşi plajă, ticsită de oameni, acum. Îşi aprind o ţigară, aruncă un prosop murdar direct pe nisip şi îşi continuă somnul, chiar sub discul de foc al soarelui. Noaptea e întotdeauna grea în Vamă. Din când în când, se întorc pe partea cealaltă, mai fumează o ţigară şi îşi mai înjură un vecin care îi ia soarele. În cele din urmă, reuşesc să se urnească cei câţiva metri până la bodegile de lângă plajă, mănâncă cu poftă o şaorma sau vreo altă minune a modernităţii, se întorc cu feţe vesele şi se aruncă în apă. Pielea le e deja roşie, sau neagră unora, dar nu mai contează că se cojesc: peste două săptămâni se întorc din nou la mare.

„Nisipul să fie ud, iar marea un pic amară, nisipul să zgârie lin, iar marea să fie murdară”

O zi de plajă în Vama Veche. Oameni peste oameni, cu greu găseşti un loc unde să-ţi mai poţi aşeza un prosop, darmite un cearşaf. Nisipul plin de scoici îţi înţeapă pielea fină, obişnuită cu confortul patului bucureaştean. Mirosul de alge şi peşte pluteşte în aerul marim, printre adieri de tutun şi bere. Să ajungi în apă e o adevărată aventură pentru cei neexperimentaţi. O barieră de scoici agresive înconjoară marea. Astfel că au apărut adevărate cărări spre valuri, lungi de câţiva metri şi înguste de doar câteva palme. Apa? Nimic neobişnuit. Murdară aproape, sărată şi cu valuri cu coamă albă, se pierde în depărtări, printre vise şi vapoare.

„Se poate să fie noapte”

O noapte în Vamă. Sunt multe feluri în care poţi să-ţi petreci noaptea aici. În patul închiriat cu câteva sute de mii bune de lei de persoană, sau în cortul aşezat pe plajă, pentru o taxă de doar 5 RON pe noapte. Sau, cum mai fac unii, direct pe nisip, fie în sacul de dormit, fie îmbrăcaţi cu singurele haine cu care au venit de acasă. Cert este că nu ai să adormi prea curând. Boxele teraselor de pe plajă urlă din toţii rărunchii, iar berea e ieftină, doar câţiva lei cutia. Ai grijă, însă, seara se lasă răcoare. Ia cu tine o bluză cu mânecă lungă, oricât de mult acool ţi-ai propus să bei. După miezul nopţii se face de-a dreptul frig, mai ales pe plajă. Iar dacă nu te atrag perechile de îndrăgostiţi ce se plimbă desculţi prin nisipul ud, te poţi refugia pe vreo terasă din apropierea mării. Sau te pierzi prin mulţimea colcăitoare ce îşi caută perechea, ori doar o cutie de bere. Pe străduţele înguste, acum arhipline, găseşti suveniruri de toate felurile: de la cercei şi brăţări de ceramică şi piele, până la tricouri imprimate şi săruturi ce se vând cu doar câţiva lei. În aer pluteşte un miros de peşte prăjit, şaorma şi mulţi hormoni.

„Pe stânci dacă vrei te sărut, sau în apă mi-e totuna”

Unii se retrag din agitaţie spre faleză. La nici zece minute de mers pe jos de plajă şi de infernul în care hormonii se dezlănţuie ca într-un creuzet al plăcerilor, liniştea te învăluie, la câţiva metri deasupra mării. Valurile se sparg cu calm de ţărm. Ţânţarii te împresoară cu repeziciune, înainte să apuci să deschizi gura. Dacă ai noroc, luna se reflectă în mare şi îi dă un aspect fantasmagoric. Plaja se alungeşte parcă din ce în ce mai mult sub privirile tale şi ia forma unui mamifer marin uriaş, cu solzi argintii, ce respiră regulat, într-un dute-vino continuu al valurilor. În depărtare, luminiţe tremurânde vestesc vapoare în mirosul puternic de alge în descompunere şi se pierd în noianul de vise pe care i-l strecori sub piele celei care se fereşte alături de tine de asaltul ţânţarilor. La doar câţiva metri distanţă, pe soşeaua ce duce la bulgari, un cuplu tăcut de hippioţi îşi poartă copilul spre nicăieri. Se ţin de mâini toţi trei şi se pierd în liniştea nopţii.

„Povestea merge mai departe, ca vântul din Vama Veche”

Veşnicii adolescenţi, rebeli fără cauză, au adunat între timp câţiva ani pe răbojul vieţii. A trecut vremea şi peste ei, dar au păstrat în suflet vie chemarea mării. Vin acum cu familia, cu copil şi purcel şi înfig un cort modern în vechiul nisip plin de scoici, chiar în buza mării. Unii mai fac nudism şi retrăiesc vremuri ce parcă nu vor să apună. Nu mai plimbă sticla de la unii la alţii, nu mai cântă până la răsărit, dar corturile lor gem în fiecare noapte. Valurile susură şi ele: „iar noaptea să ai pielea udă, însetată să tragi din ţigară, pe marea se aude sirena, al tău sân îmi mângâie mâna…”

Categories: General, Grupa 2 (anul 3)
Tags: