Şoferii români… Ei nu ştiu că există şi motociclete/biciclete pe stradă. (Fac o mică paranteză: ne facem că nu există regula că vehiculele cu două roţi trebuie să se comporte pe stradă ca un vehicul cu patru roţi, adică să ţină o bandă - numai pentru el. Pe lângă că ar fi egoist din partea lui, ar dispărea tocmai avantajul pe care o lăţime atât de mică ţi-l oferă.) Aşadar, critic şoferii români (personaj colectiv) pentru că schimbă banda fără să se asigure, nu se uită în spate înainte să deschidă uşile (lucru pe care ar trebui să-l facă toţi locuitorii unei maşini), nu merg unul în spatele celuilalt pe bandă şi opresc la stop dezordonaţi, parchează pe pistele de biciclete, aruncă gunoaie pe geam, ascultă muzică tare şi fumează! Ceea ce dăunează sănătăţii, sănătăţii mintale, mediului şi, nu în ultimul rând, bicicliştilor!

Aşadar, şoferi români şi mai ales bucureşteni, vă rugăm bel… belicos, dacă este cazul!, deci căscaţi bine ochii, că (deocamdată) nu suntem mulţi, alţii nu mai aveţi, şi e păcat să ne aveţi pe conştiinţă. Şi nici d-asta nu mai aveţi alta!

===============

În acelaşi grupaj, mai puteţi citi:

Cu bicicleta prin Bucureşti

Cum să-ţi cumperi o bicicletă

Magazine de biciclete în Bucureşti

===============

Un biciclist de oraş trebuie însă să ştie unele lucruri. Legislaţia în vigoare obligă orice biciclist să poarte cască. De asemenea, sunt unele străzi în Bucureşti interzise bicicliştilor (şi nu puţine: Magheru, Elisabeta, Kogălniceanu, Calea/Piaţa Victoriei, Şos. Iancului, Ferdinand, Carol, Brătianu, Lascăr Catargiu, Corneliu Coposu, Aviatorilor, Dorobanţilor, Libertăţii, Dacia, Kiseleff, Piaţa/ Splaiul/Bdul Unirii, Splaiul Independenţei, Calea Călăraşi, Piaţa Operei, Şos. Bucureşti - Ploieşti, până la Aeroportul Băneasa).

Realitatea zilnică este însă alta: nu am auzit pe nimeni să fie oprit pe vreuna dintre aceste străzi, şi nici amendat pentru lipsa echipamentului de protecţie. De altfel, nici nu ştiu cum un poliţist ar putea să prindă pe un biciclist care vrea cu orice preţ să scape…

În altă ordine de idei, însă, tot la capitolul „realitatea zilnică” intră şi pericolul la care se expun bicicliştii în trafic. Din păcate, nu putem lua în discuţie mersul pe pistele de biciclete, căci acestea, acolo unde sunt, sunt fie blocate de maşini, fie folosite de pedeştri. Aşadar, cel mai adesea bicicliştii vor circula printre maşini. Din experienţă personală pot spune că cel mai mare pericol este atunci când coloanele de maşini stau. Mergând cu bicicleta pe stradă, a fost pentru prima dată când mi-am dorit să nu mi se deschidă nici o uşă; pentru că dacă s-ar fi deschis, mi s-ar fi deschis în nas, acolo unde de obicei dacă nu ai succes se trântesc uşile…

Deci mare grijă! Încetineşte când treci printre maşini! Oricum vei ajunge cu cel putin 40% mai repede decât ei! (dovedit empiric)

===============

În acelaşi grupaj, mai puteţi citi:

Cum să-ţi cumperi o bicicletă

Magazine de biciclete în Bucureşti

Şoferi, atenţie la biciclişti!

===============

Bebe Bike Shop (Cyclo General Service). Bebe este un băiat pasionat de biciclete, care toată ziua meştereşte la ele în curtea magazinului din apropierea Pieţei Dorobanţi. Este dispus oricând să vorbească cu tine despre biciclete, dar nu se va da înapoi să-ţi vândă bicicleta care a rămas de sezonul trecut dacă te vede necunoscător… Însă se ştie: nimeni în Bucureşti nu reglează o bicicletă cum o face Bebe! (xbikers.ro)

Un magazin pe Baba Novac, nr. 11, cu Univega şi Altrix.

DouăRoţi, pe Mircea Vulcănescu, nr. 87. Are în principal Kelly’s (o gamă foarte variată), dar şi una două Merida sau Cube. (douaroti.ro)

Surmont, de lângă Sala Palatului (Poiana Narciselor, nr. 6), aduce numai Trek.

Sport Bike Center. Cu nişte biciclete foarte performante, şi cu un site pe măsură - sportbikecenter.ro - mi-a luat 5 minute să încarce main-ul), ei sunt cei care au adus prima dată în România celebrele biciclete nemţeşti Univega. (Se simte că intenţionez să-mi cumpăr o Univega?…). În magazinul lor de pe strada Ion Mihalache se vând şi Merida şi Ram.

De vreo două luni s-a deschis un magazin lângă Foişor. Mi-e întotdeauna în drum, şi umflă roţile gratis, iar pentru sume deloc piperate centrează roţi şi reglează frâne foarte bine. Are în prinicipal Magellan-uri, dar băiatul de acolo spune că poţi să te uiţi în cataloage şi să-ţi alegi orice. Trebuie numai să ştii ce să ceri.

DK Bike este un magazin-service aflat în apropierea Regiei, pe str. Petre Popovat nr. 19. Are un site cu o ofertă foarte variată şi multe informaţii utile: dkbike.ro.

Desigur, nu trebuie omisă varianta unei biciclete la mâna a doua, iar cel mai cunoscut magazin de acest fel din Bucureşti se află pe strada Sălajului nr. 256. Aici găseşti primăvara biciclete, iar toamna, schiuri, snowboard-uri şi patine.

===============

În acelaşi grupaj, mai puteţi citi:

Cu bicicleta prin Bucureşti

Cum să-ţi cumperi o bicicletă

Şoferi, atenţie la biciclişti!

===============

În primul rând, un research pe net este foarte folositor. Există nenumărate forum-uri pentru aceasta, cum ar fi cele de pe ciclism.ro, urbanriders.ro şi, desigur, nelipsitul şi atoate-cunoscătorul softpedia.com. După această etapă, oricine se va fi familiarizat cu nume ca Ram, Kona, Cube, Merida, Univega, Magellan, Altrix, Shimano, Marzocchi, Sram, Suntour, etc, şi va fi uitat odată pentru totdeauna de First Bike şi DHS… Aşadar o plimbare (plimbare?) la magazine este următorul pas.

Trebuie să îţi fie foarte clar ce vrei să faci cu bicicleta pe care urmează să ţi-o cumperi. Vorbind despre mers în Bucureşti, este greu de crezut că poţi face mare treabă cu o cursieră cu roţile de 2 cm lăţime. Deci în principiu îţi va fi util un mountain-bike hardtail (cu amortizor doar pe faţă); o bicicletă full-suspension este mult mai scumpă şi, la drum lung, mai încăpăţânată la viteze mari. Însă, dacă ai planuri de străbătut munţi şi coborât pante cu ea, pregăteşte-te să nu dai mai puţin de 3000 de lei, neincluzând echipamentul de protecţie.

Aşadar, neapărată este pelegrinarea pe la magazine, tot în scopuri ştiinţifice. Cele mai cunoscute magazine de biciclete şi accesorii din Bucureşti se regăsesc, în ordine aleatoare, aici.

Urmează creditul la bancă, scoaterea banului de la saltea, spargerea puşculiţei sau cerşitul la părinţi. Succes!

===============

În acelaşi grupaj, mai puteţi citi:

Cu bicicleta prin Bucureşti

Magazine de biciclete în Bucureşti

Şoferi, atenţie la biciclişti!

===============

****Managerii centrului estimează că opt milioane de vizitatori vor intra în Mall în următoarele 12 luni

Bucureştenii au luat cu asalt cel mai nou centru de cumpărături din nordul capitalei, Băneasa Shopping City, încă din ziua deschiderii. Deocamdată ceva mai mult de două tremi (70%) din spaţiile comerciale sunt ocupate, dar administratorii afacerii spun că în următoarele două săptămâni se vor ocupa restul de 30% din spaţii.

Vizitatorii au fost întâmpinaţi ieri de o scenă pe care au evoluat de la violonişti la dansatori şi cântăreţi. La fiecare mini-spectacol publicul s-a îngrămădit în jurul scenei, admirând prestaţiile artiştilor.

Deşi o mare parte din “shopping center” este încă în lucrări, lumea şi-a facut o impresie cât se poate de bună. De altfel, prezenţa unor case mari, a fost un factor esenţial în atractivitatea hiper-magazinului, spun vizitatorii.

“Mall-ul este foarte spaţios şi aerisit, mult mai interesant decât alte magazine din aceaşi categorie. Poate ar fi fost mai bine să amâne deschiderea până când era gata complet însă şi aşa e bine. Am observat şi noile magazine pe care nu le văzusem decât în afară, lucru care mi-a placut mult”, ne-a spus Valentina Ioniţa, venită la cumpărături.

Atmosfera era destinsă şi toată lumea părea a se simţi binem, ceea ce l-a determinat pe Ali Ergun Ergen, administratorul pe retail şi dezvoltare la Băneasa, să estimeze că invesţia de aproximativ 150 de milioane de dolari în „Băneasa Shopping Center” se va amortiza în 8 ani. „Estimăm un număr de opt milioane de vizitatori în următoarele 12 luni” a spus Ergen, care spune însă că previziunile financiare, sunt cifre confidenţiale. Totuşi, el estimează că investiţia se va recupera în opt ani.

Majoritatea vizitatorilor au rămas cu o impresie plăcută despre noul centru, cuvântul cel mai des folosit fiind „trendy” sau „super”. „Mult mai tare, mult mai mare şi magazine noi pe care le aşteptam de ceva vreme în România. Românul are nevoie de cât mai multe locuri unde să vină să de simtă bine iar acesta este unul dintre ele. Unica problemă a fost traficul, am făcut mai multe de o ora din centru până aici”, ne-a povestit Răzvan Stănescu, care a venit cu prietena să vadă noul centru.

Tendinţa la care cele mai multe hiper-marketuri din zona de nord a Bucureştiului vor să adere este de unificare, formarea unui conglomerat masiv de magazine unde clientul poate să aleagă din zeci de mii de produse, toate acestea, fără a fi nevoit să se iasă din centru, ne-a declarat Loredana Croicia, directorul de marketing al Băneasa Shopping Center.

România îşi va dubla suprafaţa comercială

În acest an suprafaţa din mari centre comerciale se va mări cu 177.000 metri pătraţi de spaţii comerciale. Investiţia din Băneasa Shipping City va fi completată de alte trei mari proiecte care vor fi lansate în 2008: Liberty Center cu 25.000 mp, Vitantis (37.000 mp), precum şi Grand Arena - Berceni cu 30.000 mp. România va avea, la finalul anului 2008, un milion de metri pătraţi de spaţii în centre comerciale, suprafaţă închiriabilă dublă faţă de anul anterior. Vor fi inaugurate în jur de 20 de malluri atât în Bucureşti cât şi în alte oraşe mari din ţară, arată un studiu al Colliers International. În 2008 urmează a fi livrate cel puţin 14 centre comerciale în provincie, care vor dispune de o suprafaţă totală închiriabilă de circa 310.000 mp. “Cu 14 centre comerciale anunţate a fi livrate în următorii ani, se poate spune că piaţa din Capitală este foarte dinamică. În ciuda acestui fapt, dacă luăm în considerare stocul de noi centre comerciale livrate în 2007, cei aproximativ 10.000 de metri pătraţi reprezintă o creştere de doar 6,2%. Extensia Bucureşti Mall şi noua zonă de food court din Unirea Shopping Centre aproape că nu au schimbat cu nimic posibilitatea de acomodare a cererii pentru Capitală”, spun analiştii Colliers.

===============
Ghid turistic Sinaia
Ce vedem in Sinaia
Unde ne cazam
Unde mancam

===============

La cort sau la „pension”?

Un teritoriu „virgin” – iată cea mai bună titulatură care se poate da plajei din comuna Corbu, aflată la mai puţin de 20 de kilometri de Constanţa, pe drumul ce duce spre Năvodari. Locul a rămas aproape în aceeaşi stare în care se găsea şi acum 20 de ani – bărcile pescarilor dorm leneşe pe nisip, iar oamenii stau tihniţi la soare. Poţi să stai într-una din cele câteva pensiuni ridicate în ultimii ani, dar preţurile sunt destul de piperate. În plus, dacă vrei să te bucuri şi în concediu de tot confortul civilizaţiei, dacă vrei condiţii de „pension”, te poţi orienta de la bun început către staţiunile recunoscute pentru stelele numeroase pe care le au hotelurile lor: Mamaia, Neptun etc. Sau, poţi încerca şi varianta cu „gazda”, la localnicii care închiriază pentru doar câteva sute de mii de lei vechi camere pe toată durata verii. Sau, dacă nu te deranjează să te trezeşti odată cu soarele, pune-ţi cortul direct pe plajă.

Vama Veche, „reloaded”

Pentru că, la Corbu, deocamdată, e „plajă de stat”; încă se poate sta şi se poate sta bine, asta dacă nu cauţi „ceva amenajat”, ceva „demn” de gipanu’ de multe zecii de mii de euro pe care-l conduci sfidător la adresa pigmeilor din jur. Zic deocamdată pentru că plaja de la Corbu va fi salvată şi ea, întocmai ca cea din Vamă. Şi, apoi, nisipul va fi vândut pe o hârtie mâzgălită cu cerneală bancară, închiriat, ipotecat sau orice altceva ce se poate face cu o plajă pentru a scoate bani din ea. Episodul II, dintr-o serie prea tristă; un fel de „Vama Veche reîncărcată”.

Printre ţepi şi crabi

Pe plaja de la Corbu nu găseşti, încă, nici manele, nici hoteluri cu piscine în curte, nici uleiuri cu multe grade de protecţie împotriva soarelui, nici maşini al căror nume îţi e greu să-l pronunţi, nici alte „minuni ale civilizaţiei” pe care lumea întreaga nu putea să le mai încapă. Îţi dă, în schimb, vegetaţie salbatică, şopârle şi şerpi, guvizi care umblă-n gaşcă prin apă, meduze, crabi şi tot felul de vieţuitoare care încă se simt ca la ele acasă. Nisip fin şi ierburi aspre, ţepoase, apa mării prin care ţi se văd picioarele (Doamne, zici că eşti la Mediterană!!!) şi mai ales o mâncare delicioasă ce cuprinde toate soiurile de peşte care „cresc” în mare şi în lacurile din împrejurimi. Preţurile sunt mici, „înfiorător” de mici, dacă le compari cu cele din Mamaia, Neptun, sau, de ce nu, Vama Veche.

Nimic deosebit – doar natural

Plaja de la Corbu nu are nimic deosebit. Aproape neamenajată, cu nisip aspru, mare, valuri, soare, şi sare, cu ierburi sălbatice la linia valurilor şi cu câteva umbreluţe „crescute” stingher din loc în loc, este o plajă absolut normală. Are, totuşi, ceva aparte: este mare. Da, este foarte mare ca dimensiuni şi puţini oameni ştiu de ea. De aceea, aici nu o să mergi sute de metri, printre mii şi mii de cearşafuri, printre un mozaic de culori şi parfumuri, genţi, pahare, cutii de bere şi PET-uri aruncate de izbelişte pentru a-ţi găsi, în sfârşit, un locşor unde să-ţi înghesui şi tu o jumătate de prosop pentru a sta la soare. Vrei mai aproape de apă? Sau poate îţi place printre ierburi? Nici o problemă. La Corbu, ai loc suficient. Deci, ce are, până la urmă, plaja de la Corbu ieşit de comun pentru a merita să înnegrim o pagină întreagă cu ea? Nimic. Este doar naturală, aproape aşa cum a fost dintotdeauna. Încă mai calci pe scoici la o plimbare de seară pe plajă, încă mai poţi asculta muzica valurilor noaptea, fără să te „gâdile frumos” pe la urechi hărmălaia vreunei discoteci, încă mai poţi vedea zbenguiala guvizilor prin apă. Încă…

Schimbarea la faţă

Dar, din păcate, e doar o problemă de timp până ce plaja de la Corbu se va „integra” şi ea în economia de piaţă, în capitalism, unde tot ce contează e banul şi cum să-l faci mai repede. Şi din piatră seacă, dacă se poate. Şi din nisip, şi din valuri curate, şi din Corbu… Şi atunci o să avem aici şi hoteluri, şi confort, şi pensiuni cu piscine, şi manele şi discoteci şi bere scumpă la restaurante cu feţe de masă „înfiorător” de albe. Dar atunci n-o să mai găsim crabii, decât poate pe cei morţi, aduşi de valuri, meduzele o să se bronzeze pe o piatră, la soare, aduse de găletuşele copiilor însetaţi să afle tainele ştiinţelor naturii, iar guvizii o să plece la rudele din străinătate. Borşul „demenţial” de bun de peşte se va metamorfoza într-o ciorbă lungă, în care o să înoate plictisite câteva bucăţi prea sărate de macrou adus cu pescadorul din Ocean. Pentru că aici nu va mai pescui nimeni – localnicii o să fie prea ocupaţi cu turismul, iar peştele oricum va fi fugit de mult spre larg, din calea omului.

Numele staţiunii Nisipurile de Aur provine dintr-o veche legendă a locului care spune că în urma cu foarte mulţi ani, niste piraţi au îngropat o mare comoară pe faleza Mării Negre, la nord de oraşul Varna. Natura i-a pedepsit pe piraţi, transformând aurul într-un nisip splendid. Dincolo de legendă, realitatea te „loveşte” fin sub tălpi, cu plaje printre cele mai frumoase de pe partea asta a litoralului Mării Negre. Cei care au fost la Neptun în timpul comunismului, îşi pot face o idee despre fineţea nisipului şi frumuseţea plajelor.

La 17 kilometri nord de Varna, staţiunea Nisipurile de Aur a fost supranumită perla litoralului bulgăresc. Motivele sunt simple: frumuseţea naturii, clima propice, nisipul fin şi auriu şi izvoarele termale. Faleza este întinsă, iar plajele depăşesc, în unele locuri, 100 metri lăţime. Totuşi, majoritatea nu se pot lăuda cu mai mult de 30 de metri lăţime. Apa mării este limpede şi liniştită, rămânând caldă chiar şi în timpul nopţii, dacă vă tentează o partidă de înot sub razele lunii.

Hotelurile din Nisipurile de Aur nu diferă de cele din Albena, nici prin preţuri, nici prin calitatea serviciilor oferite. Mai concret, în august, un sejur de şapte zile, la un hotel de două stele, scoate din buzunarul turistului aproximativ 160 de euro de persoană (cazare, transport, mic dejun incluse), iar în septembrie puţin peste 100 de euro.

Plaja cu nisipul de aur colcăie de hoţi balcanici

Faleza de la Nisipurile de Aur este sufocată de magazinaşe, tonete, restaurante, mini-piscine, tobogane pentru copii, zeci de hoteluri mai mari sau mai mici, trenuleţe electrice şi tot aşa, ca într-o salata Shopska, unde arunci la întâmplare cuburi de brânză, roşii, castraveţi, măsline, şuncă şi salată verde, până iese ceea ce este cunoscut sub numele de salata bulgărească. De aceea e bine să fii foarte atent la hoţi şi să nu-ţi laşi lucrurile nesupravegheate pe plajă. Unii turişti povestesc despre păţaniile lor cu maşini furate sau sparte şi spun că nici atunci când te duci la restaurant nu trebuie să scapi autovehicolul din priviri. Balcanii îşi spun cuvântul, din plin. Ţigările sunt şi ele o problemă pentru fumătorii cu buzunarul strâmtorat. E bine să vă faceţi provizii din ţară, pentru că sunt mai scumpe simţitor decât la noi.

Că te vei duce la Albena sau la Mamaia, la Nisipurile de Aur sau la Neptun, tu decizi. Dincolo de patriotismul prost înţeles şi urlat la colţul străzii, nu din convingere ci pentru a ieşi cu ceva în evidenţă, realitatea este limpede. În doar câţiva ani, staţiunile de pe litoralul bulgăresc au câştigat prin K.O. lupta cu cele de la noi. Serviciile, mâncarea şi până şi nisipul sunt mai bune ca pe plajele româneşti. Tot ce ne-a mai rămas acum sunt doar amintirile şi poate o vagă speranţă.

I. Albena, la o aruncătură de băţ de România

Încurcate sunt căile mării

Să ajungi la Albena poate fi cea mai mare problemă din întreaga vacanţă. Să vedem care sunt variantele. Cu trenul nu se poate, dintr-un motiv foarte simplu: nu există! Poţi lua însă trenul până la Varna şi de aici un microbuz până la destinaţie. Sau, dacă preferi autocarul, te costă cam 40 de euro din București direct până în Albena, prin diferite agenţii de transport. O altă posibilitate e să mergi cu maşina personală. Poţi să treci la bulgari fie prin Giurgiu, fie prin Vama Veche. Opiniile sunt împărţite. Dacă o iei pe la Giurgiu, drumul e mai scurt cu vreo 140-150 de kilometri, dar şi mai bun, pentru că mergi o bună bucată din distanţă pe autostradă şi apoi treci pe drum cu două benzi. Pe de altă parte, la vama din Giurgiu astă vară se plăteau nişte taxe măricele: vreo 30 de euro, taxă de ecologizare la români si vreo 20-25 la bulgari. Iar cozile care se formează în vama de la Giurgiu, în zilele toride de vară… rămâne ca dumneavoastră să decideţi.

A doua variantă e prin Vama Veche. Drumul e mai lung, dar ai avantajul că poţi împuşca doi iepuri deodată. Stai câteva zile pe litoralul românesc şi apoi te duci şi „mai la vale”, la vecinii noştri, bulgarii. Drumul e pe o singură bandă, dar asfaltul e de bună calitate. Totuşi, dacă vreţi să folosiţi varianta aceasta, este indicat să vă feriţi de week-end, când drumul îngust Constanţa – Mangalia – Vama Veche e aproape blocat de turiştii de duminică. În celelalte zile ale săptămânii vama e liberă, stai doar câteva minute, taxele astă vară erau de doar vreo 10 RON, iar drumul în sine are ceva pitoresc, de-a lungul coastei, ieşind din ţară prin Vama Veche.

Din munte în mare

Bulgaria poate că îţi va părea plictisitoare, poate chiar urâtă, dar nu te grăbi să judeci înainte de căderea cortinei. Ai răbdare. O dată intraţi în Albena, lucrurile se schimbă radical. Parcă e o altă lume. Staţiunea are ceva în comun cu celebrul Monte Carlo. Muntele creşte chiar în buza mării. Spectacolul nu este la acelaşi nivel ca cel de pe coasta monegască, dar merită văzut. Toate hotelurile au vedere la mare, majoritatea au piscină şi şezlong şi umbreluţă care intră în preţul camerei. Iar dacă hotelul este lângă mare, nici nu mai trebuie să dai 5 leva (aproximativ 2,5 euro) pentru a le închiria pe plajă. Stai la soare pe marginea piscinei şi când vrei faci baie te îndrepţi fie spre bazinul cu apă dulce, fie spre marea cu valuri verzui.

De ce ne „fură” bulgarii turiştii

Toată lumea e de acord că serviciile oferite de bulgari sunt cu mult peste cele ale românilor. Foarte ospitalieri (nu era asta o caracteristică a românului?!?), ei nu îţi spun ce trebuie să faci tu pentru a veni în vacanţă, ci te întreabă ce pot face ei pentru a te ajuta. Mai mult, unii dintre angajaţii hotelurilor mai au şi câteva cunoştinţe de limba română; altfel, toţi vorbesc engleză.

Cheia succesului la bulgari pare a fi atitudinea, căci te respectă ca turist şi îţi răspund la orice întrebare, dar şi serviciile impecabile şi preţurile mici. Astfel, la orice pas găseşti restaurante, terase, baruri, multe din ele deschise non-stop. Cu zece leva (cinci euro – aproximativ 16-17 RON) mănânci pe săturate tot ce îţi pofteşte inima. O shaorma la Albena, pe plajă, este patru leva. Iar dacă vrei să-ţi cumperi alimentele şi să-ţi pregăteşti singur masa, o să ieşi şi mai ieftin. Pe plajă, un sezlong de închiriat pentru o zi de soare e aproximativ cinci leva, iar umbrela costă cam la fel. Intrarea la toaletele de pe plajă e de 0,5 leva (aprozimativ 0,7 RON), dar merită toţii banii – curăţenia o să te impresioneze în mod sigur. În rest, staţiunea e liniştită. Noaptea, după ora 23, poţi dormi relaxat, fără să trebuiască să simţi vibraţiile propriilor viscere în bătaia başilor de la discoteca de peste drum. Unii spun ca ar fi o staţiune de vârsta a doua sau a treia. Dar dacă a respecta somnul unui hotel întreg înseamnă să fii bătrân, atunci poate că şi românii ar trebui să se maturizeze.

O ultimă observaţie: hotelurile de două stele la bulgari sunt, de obicei, deasupra celor de trei stele de la noi. Bineînţeles că această afirmaţie nu este altceva decât o opinie personală şi nu-şi doreşte să jignească orgoliul hotelierilor autohtoni. Din nefericire pentru ei, aproape toţi cei care au vizitat Albena, Nisipurile de Aur, Cavarna sau Nessenbar, sunt de aceeaşi părere.

Alge pe nisip, mare şi soare. Aşa aş descrie 2 Mai. Deşi mă tentează să scriu că altceva nu găseşti în sătucul lipit de Mangalia, sunt conştient că, pe măsură ce timpul trece peste el, farmecul i se risipeşte sub roţi de maşini scumpe şi vile cu termopane. Totuşi, cei care caută marea pentru ea însăşi, fără adaosuri de genul discoteci zgomotoase şi hoteluri fiţoase şi scumpe, mai au încă, pentru câţi ani, oare, şansa să o găsească în 2 Mai. Preţuri mici la gazdă, mare şi nisip, pietre sub apă şi guvizi prăjiţi cu mujdei de usturoi. Îţi trebuie multă încredere în propria persoană să te poţi bucura de ceea ce Dumnezeu a lăsat în jurul tău, fără să mai adaugi nimic artificial. Încearcă în 2 Mai.

Am ajuns în 2 Mai undeva la ora prânzului. Până la Constanţa am mers cu acceleratul şi apoi la Mangalia ne-a dus un autocar unguresc, fabricat undeva în timpuri imemoriabile, dar dotat cu aer condiţionat. Într-o oră, pentru 6 RON, am urmărit fuga domoală a caselor dinspre Mangalia spre Constanţa, parcă de la an la an mai cochete şi mai multe. În stânga, apa era neschimbată. Parcă marea mai muşcase puţin din plaja odată nesfârşită de la Eforii, acum doar un petec. Mangalia – 2 Mai a însemnat încă 15 mii de lei vechi şi trei viraje luate cu peste 80 kilometri pe oră, într-un microbuz supra-aglomerat. Un puşti în şlapi şi fără tricou încerca din răsputeri să se strecoare printre călători, pentru a lua banii pe bilete.

Familia Ungureanu, gazde desăvârşite

Nu mai călcasem pe asfaltul din 2 Mai dinainte de Revoluţie, când veneam aici cu mama şi căutam pretexte de genul „mă duc pe dig la pescuit”, pentru a mai arunca un ochi la nudiştii de pe plajă. Microbuzul ne lăsase chiar în centru. Ne-am uitat în jur după plăcuţe agăţate în gard, pe care speram să scrie „Cazare”. Am refuzat politicos oferta unei doamne cu poarta chiar în drumul naţional şi am luat-o la dreapta, pe prima stradă perpendiculară. După zece metri am lăsat în urmă o şcoală, secţie de votare în acelaşi timp şi, după încă alţii 50, am văzut în dreapta o curte plină de verdeaţă. Plăcuţa cu „Cazare” trona deasupra porţii aşa că am strigat. Zâmbind, o femeie în floarea vârstei, cu pielea arămie, a apărut, însoţită de un căţeluş. O să trec peste detalii. Doamna Ungureanu ne-a demonstrat că ştie să fie o gazdă adevărată, discretă şi totuşi mereu atentă cu oaspeţii săi. Şi, pentru 60 de RON pe noapte, îţi închiriază o cameră mare, cu două paturi. Frigider, două toalete, curte mare şi mese sub un umbrar de viţă. Şi ca bonus – Betty, o căţeluşă adorabilă, pe care trebuie să fii atentă să nu o striveşti sub tălpile sandalelor.

Ca ciupercile după Revoluţie

Plaja a rămas în acelaşi loc. Doar malul s-a schimbat. În centru, acum 20 de ani era piaţa de unde cumpăram pepeni. Roşiile ţin minte că le luam direct din curte, de la femeia care ne ţinea în gazdă. Acum aici au crescut magazine şi restaurante. Viaţa merge înainte. Iar dacă noi am mai îmbătrânit, satul a întinerit. În locul caselor vechi cu curţi largi, pline de roşii şi viţă de vie, au răsărit acum o mulţime de vile şi viluţe. Mulţi localnici au vândut o parte din curte, astfel că numărul de case cred că s-a dublat. Vorba unui prieten: „au apărut ca ciupercile, după Revoluţie”. Oricum, cred că toată lumea trăieşte în 2 Mai, cel puţin vara, din turism. Peste tot găseşti camere de închiriat, aşa că nu trebuie să-ţi faci griji că o să dormi pe plajă. Dacă ai preferinţe şi vrei la o anumită casă, la o anumită familie, e bine, totuşi, să dai telefon din timp, să te asiguri că au locuri libere.

Au apărut vilele şi au dispărut nudiştii

Cum mergi mai spre sud, înspre Vama Veche, casele sunt din ce în ce mai noi şi mai arătoase. La un moment dat apar chiar şi un fel de mini-blocuri, cu două-trei etaje. Sunt camere de închiriat. Chiar deasupra plajei unde înainte stăteau nudiştii, pe faleza înaltă de vreo zece metri, au crescut câteva vile în toată puterea cuvântului. Cu o curte cam cât un teren de tenis în faţă, cu unul sau două etaje, cu coloane şi balcoane, cu mese aşezate sub umbrare. Totul e la scară mare. Jos, la nici 20 de metri, pe plaja pe care odinioară tronau corturile nudiştilor, acum oamenii s-au mai îmbrăcat. Nu ştiu dacă e vreo legătură între apariţia vilelor şi dispariţia nudiştilor. Poate că s-a făcut mai răcoare pe plajă… sau poate s-au mai ieftinit hainele.

Meduze printre alge

Plaja a rămas neschimbată. Din centru trebuie să mergi cam o sută de metri până la mare. Cu cât te apropii mai mult, cu atât mai tare se simte mirosul de sare şi de algă în descompunere. Şi anul ăsta plaja era acoperită de alge. Deşi băieţii de la primărie vin noapte de noapte cu un buldozer şi încearcă să le adune, valurile se dovedesc mereu mai harnice decât ei. În fiecare zi aduc provizii noi de alge la mal, înmiresmând atmosfera. Unora li se face rău de la miros. Alţii s-au îndrăgostit de el şi ar sta toată viaţa pe plajă. L-ar îmbutelia şi l-ar aduce cu ei la București sau aiurea în ţară, să-l simtă tot timpul anului.

Şi în larg valurile au avut de lucru. În ultima zi, chiar la „baia” de rămas bun, am descoperit puţin mai încolo de geamandură, un banc de meduze. Deloc otrăvitoare, am scos vreo două la mal, printre alge – prilej de distracţie pentru copiii mici şi de griji pentru mamele lor.

Farmacia, la doi paşi de bodegă

La câţiva paşi de centru, pe strada ce merge spre plajă, se află o farmacie. O duduie tânără vorbea la telefon în timp ce-i explicam cât de rău mă mănâncă pielea. În cele din urmă, aruncând o privire plictisită, a dat sentinţa: „de la soare”. Da, de la Cernobâl încoace nu mai putem sta la soare decât dimineaţa devreme, până-n 11 şi seara, după 17. Iar noi am crezut că ştim mai bine ca toţi cei care ne avertizaseră. Noroc că exista tânăra farmacistă, vorbind la telefon, să ne vândă un unguient şi două pastile pentru aproape 30 RON.

De la „Dinamo”, spre „Fără un sfert”

Peste drum de farmacie, chiar în colţ, tronează o bodegă. „Pescarul Vesel” te aşteaptă cu mese galbene de plastic. De mâncat nu am mâncat acolo, aşa că nu te aştepta să-ţi recomand vreo specialitate. Nu ne-au atras deloc feţele de masă ca de cantină comunistă şi nici obrajii nebărbieriţi ai băutorilor de bere localnici.

Restaurantele cât de cât mai acătării încep niţel mai încolo, cum mergi spre Vamă. La nici o sută de metri de centrul satului, despărţite de câteva curţi, două restaurante se luptă „pe viaţă şi pe moarte” în… feluri de mâncare. „Dinamo” şi „Fără un sfert” arată chiar bine, cochetând, în unele privinţe, cu fiţele de la „Margo”, restaurant scump, aflat puţin mai sus, de cealaltă parte a străzii. La „Fără un sfert” am mâncat în prima seară calcan şi păstrugă. Scump, dar de, ce să-i faci, delicatese. Pentru o porţie mică din fiecare, un suc şi o bere, plus o salată aproape neglijabilă în calculul sumei finale, am lăsat pe faţa de masă curată aproape 50 de RON.

Guvidul bate calcanul

Calcanul mi-a adus aminte, ca gust, de crapul de crescătorie, cu o carne destul de grasă. Iar de păstrugă nici nu te puteai atinge fără o tonă de lămâie. Dar, să nu ne grăbim să dăm vina pe natură, care poate nu are nicio vină; poate bucătarul a greşit. Sau, poate nu ştiam noi să apreciem lucrul bun. Oricum, serviciul a fost impecabil. O tânără de nici 20 de ani, cu picioare lungi şi păr blond, părea o tornadă în sectorul de mese pe care îl avea în grijă, meritând din plin bacşişul şi privirile lungi aruncate de unii clienţi.

Şi cum „delicatesele” din peşte de apă sărată, gras şi scump, nu prea ne-au încântat, ne-am orientat spre veşnicii guvizi, pe care îi pescuiam în copilărie, pe dig. Pentru doar 6 RON porţia, tot la „Fără un sfert”, primeşti vreo 7-8 guvizi, cu pielea băşicată de uleiul încins în care au înotat pentru ultima oară în viaţa lor, mămăliguţă şi mujdei de usturoi. Am mâncat cum rareori poate mânca cineva. Parcă răbdasem de foame cu lunile. Nici nu am observat-o pe aceeaşi tânără cu picioare lungi şi păr blond când a adus clătitele, aşa eram de ocupaţi cu carnea albă şi dulce de guvizi, înmuiată în sosul usturoiat. O înghiţitură de bere şi clătita a rămas pentru altădată.